Orasul Horezu, se afla asezat în partea centrala a judetului Vâlcea, România. Este aproximativ asezat la mijlocul distantei dintre Râmnicu Vâlcea si Târgu Jiu.
Moto

"Aici suntem în mijlocul judetului Vâlcea, podoaba mândrei Oltenii si unul dintre cele mai frumoase tinuturi ale tarii." ("România pitoreasca" - Alexandru Vlahuta despre Hurez)

Descoperirile facute în urma cercetarilor arheologice din zona Ferigile, de lânga Horezu au scos la iveala marturii arheologice din secolele al IX-lea si al XIIl-lea privind localizarea unor asezari umane. Mentionez ca regiunea subcarpatica a actualei zone Horezu a facut parte din Cnezatul lui Farcas, mentionat documentar prin Diploma regelui Bela al IV al Ungariei.

Dezvoltarea asezarilor horezene este legata de traseele de transhumanta, de drumurile haiducilor, care traversau zona precum si de drumul sarii care "pornea de la Ocnele Mari, trecea prin Pietrarii de Jos si din Horezu continua catre Slatioara si ajungea la Cernesti".

Localitate, astazi orasul Horezu, este atestat documentar într-un hristov apartinând domnitorului Vlad Calugarul din anul 1487, care pomenea de satul Hurez.

Denumirea actuala provine de la numele de "ciuhurez", pasare asemanatoare bufnitei care populeaza padurile din jur. Numele de Hurezi a apartinut initial actualei localitati componente Romani de Jos, pe valea râului cu acelasi nume, despre care se fac mentiuni documentare în secolul XV-lea. La sfârsitul secolului al XVII-lea este mentionata documentar cifra de 100 de locuitori rumâni în satul Romani de Jos.

Aici, la Romani de Jos domnul martir Constantin Brâncoveanu, construieste o manastire care reprezinta o sinteza a artei si maestriei poporului român pâna în acel timp, manastirea Horezu, constructie care s-a facut între anii 1690-1693. A târnosit-o la 8 septembrie 1693.

Cu timpul, vatra satului se muta peste deal la circa 2 km, probabil datorita faptului ca traseele de transhumanta, cât si celelalte drumuri se intersectau în acel loc. Era deci un loc prielnic dezvoltarii unui târg, unde oamenii din zona puteau proceda la diferite schimburi comerciale. Oierii vindeau lâna si brânza, cumparau cereale si produse de bacanie. Olarii vindeau produse ceramice necesare în gospodariile rurale si-si luau hrana.